Cînd mă trezesc dimineaţa sar din pat foarte repede şi alerg într-un suflet la computer! Dau drumul la toate mesengerurile, deschid reader-ul mailul ziarele şi după aceea îmi fac cafeaua şi poate mă spăl pe ochi, dar nu prea se întîmplă. Vorbesc tot timpul cu monitorul îl alint îl injur îi prezint situaţia îi zîmbesc mă încrunt la el ţip şi urlu şi nu-l scap niciodată din ochi. Dacă se întîmplă accidentul de a intra în standby că, să zicem, sînt distrasă de vreo ticăloşenie de la taste! apăs imediat spaţiu şi refresh la toate paginile! Seara mă desprind cu greu de el şi uneori mă trezesc noaptea îl caut prin pat, îl aprind, deschid iar tot, văd care-i treaba şi după aceea adorm la loc.

Am avut şi încă mai am cîteva relaţii virtuale neortodocse pentru care mă simt vinovată dar nu atît de vinovată încît să le întrerup, pentru că de ce? Persoanele cu care corespondez cred că sînt o tînără speranţă a “relaţiilor internaţionale” fac masteratul la Dablin, am 24 de ani şi sînt mîndra stăpînică a unei canişe pe nume Suzy. Gîndesc matur şi sînt feminină, am un succes nebun. Lista mea de mesenger din contul meu incognito, incognitoghci2004@iahuu strînge cam o sută de persoane amici cu care mă conversez pe cele mai variate teme şi mă distrez de minune în timp ce sorb  din paharul cu sakini şi o feliuţă de castravete.

Patru ieşeni au ajuns la spitalul de nebuni din cauza dependenţei de Mesenger, după cum am citit aseară într-un reportaj pe care mi l-a dat Poesica, trei au fost tîrîţi, a patra s-a dus singură. Trebuie să înceteze în capul meu chestia că spitalul de nebuni conţine numai sonaţi şi nebunii sînt oamenii duşi complet, deliranţi şi demenţi. Şi nu ştiu de ce eu zic despre alţii că sînt vai săracii, că şi eu am prestat la greu zile întregi pe net fără să mănînc să beau apă fără să mă mişc - pierdeam cînd respira interlocutorii mei!, chiar la un moment dat am vrut să mă ridic şi atîta stătusem chircită, încît era sa pic în nas dacă nu era o masă de care să mă prind. Dar eu mă consideram foarte normală şi fără nici o dependenţă!

Recuperarea unor astfel de pacienti dependenti are loc in decursul unui an, insa, ca in cazul fiecarui dependent, recaderile pot aparea, acestea fiind cauzate de o labilitate a personalitatilor acestora si o incapacitate de franare a pornirilor emotionale”, a mai spus dr. Marinescu.

Deci eu nu pot să-mi înfrînez incapacitatea pornirilor emoţionale şi nu vreau. Sîntem nişte bolnavi.

Chiar mă gîndeam oare ce-mi aduce mie zilele ce vine, oare chiar chiar ce supriză interesantă îmi oferă viitorul, că zaţ nu am la cafea, în bobi m-am lăsat de cotrobăit şi maţe de găină nu prea se mai găsesc, deci nu pot întrezări nimic, tot ce pot face este să aştept cuminte şi să mă agit mai mult decît necesar cînd mi se iveşte ocazia să fiu pe gard şi să ţip la ţanc!

De cînd am început să scriu pe blog, am avut cîteva interacţiuni interesante în subteran, dar asta de acum este chiar şocantă pentru mine. Mă simt subit complet dezorientată.

Cineva a întrebat oracolul gugăl care-i treaba cu adopţiile şi, cum eu am scris acum un timp că m-am trezit într-o dimineaţă cu gîndul nebunesc de-a lua acasă un copil chinez, indecsarea este oarbă şi lasă la voia întîmplării nuanţele ori poate că ar trebui să pun eu un anunţ că nu garantez pentru ideile care-mi trăsnesc mintea ca cometele pe cerul înstelat, nu spun că sînt complet iresponsabilă şi se miră toată familia cum am supravieţuit pînă la vîrsta asta, dar nici nu sînt înfiptă în realitate pînă la ultimul meu microcip. Ca să nu mai lungesc vorba despre mine vai ce modestie, persoana în cautare de adopţii a aterizat pe blog aici, nu a stat mult pe gînduri, a pus mîna şi mi-a trimis misivă.

Ieri am primit un mesaj imperativ dacă sînt interesată să adopt un îngeraş să răspund imediat, am stat şi am făcut balonaşe de scuipat cam jumate de oră, mi-au trecut prin cap tot felul de scenarii fantastice cu reţele de traficanţi de secte de legături periculoase, am răspuns în doi peri, că să zicem că aş fi interesată, nu puteam să nu fiu măcar intrigată de o asemenea situaţie.

Nu ştiu dacă m-am gîndit că ar fi pe bune pe bune, dar este foarte adevărat! Am primit înapoi un email cu povestea copilaşului, din flori, fată tînără sedusă, frică de avort, sarcină secretă, parinţii (bunicii) refuză să acorde ajutorul, mama disperată. Am şi poze.

Faza e că sînt neliniştită, treaba este cît se poate de serioasă, nu ştiu ce să fac, ce să spun, nici măcar nu cred că aş putea eu să-l adopt, mi-a expirat buletinul, nu stau în România, sînt nişte nebunii de proceduri pe care le cunosc întîmplător pentru că tocmai are loc un proces de adopţie în familie la mine, of e încurcată.

Acuma eu zic că o să cuget adînc şi o să întreb în stînga în dreapta, dacă citeşte cineva blogul ăsta şi are în proiect o asemenea acţiune nobilă ori ştie pe cineva care, să-mi scrie, vorbesc acuma chiar serios! În ce m-am băgat.

În ultimele luni am citit foarte puţin pentru că am desfăcut rebusuri în autobuz şi m-am ocupat mai mult de starea vremii, dar între timp mi-am aplecat ochii peste următoarele, în ordinea în care mi-au plăcut.

Hemingway - O sărbătoare de neuitat (A Moveable Feast) - care merită citită pentru că este Hemingway şi pentru că şi-a tras un glonte-n gură cînd n-a mai suportat viaţa asta, dar înainte a fost la Paris şi a scris foarte mişto despre vremurile acelea. Adică este un fel de memorii de tinereţe scrise la bătrîneţe. Cartea a fost chinuită de Hemingway în ultimii lui ani, o parte din detalii sînt false, ex agerate sau voit strîmbate, a fost editată publicată postum de către nevastă-sa a nu ştiu cîta, care a schimbat ordinea capitolelor şi a sters nişte pasaje vizavii de prima soţie, care apare în carte. Asta-i.

Knut Hamsun - Foamea. Mi-a fost foame cînd am citit-o şi m-a enervat soarta. Sînt alte cărţi ale lui K. H. mai faine, după părerea mea, Drumeţii (Wayfarers), Pan, Rodul pămîntului, un pic mai complecse, dar tot oameni interiorizaţi şi sobri aşa. Ca aspect de literatură pe care eu o consider de foarte mare calitate, K. H. este un inspirat, şi, ca să mă exprim în termeni de glossy, este A-list.

Daniel Pennac - Dictatorul şi hamacul, nu mi-a plăcut la fel de mult ca celelalte cărţi pe care le-am citit de el şi care erau din seria Malaussene, dar este foarte freş şi inventiv ca scriitor, în mod clar nu e plictisitor şi ce îmi place este metoda experimentalistă şi francheţea. A şi naturaleţea, care multor scriitori le lipseşte, din cauza de morga intelectualităţii.

Nu ştiu dacă am scris despre Suflete gri - Philippe Claudel, o carte bună dar sumbră în draci, un detectiv încearcă să rezolve o crimă după douăzeci de ani, o fetiţă este omorîtă şi nimeni nu ştie ce cum cine cînd, foarte corect scrisă şi cu nişte personaje interesante, merită citită cu dispoziţie pentru noir deci.

Paul Auster - Trilogia New Yorkului - asta m-a palpitat, ştiu că Hia este mare fană şi pe bună dreptate, cartea e o amestecatură de intrigă şi scris inteligent, te face să tot mai vrei să mai citeşti, mă aşteptam la ceva foarte Grisham, dar nu e, o sa mai cumpăr cărţi scrise de el.

Calea cea lungă, anul asta am ceva cu Primul Război Mondial - acuma e din punctul de vedere al unui irlandez, asta a fost document să zicem, nu m-a mişcat decît cînd povesteşte treaba de pe front, care este într-adevăr sadică. Eu sînt subiectivă acum, că îl compar cu Nimic nou pe Frontul de vest, care este mult mai tare în mintea mea, dar - ştiu că sînt aiurea - la preţurile de la Cotidianul, merge şi chiar este o lectură care poate deschide apetitul pentru alte lucruri scrise cu aceeaşi temă.

Peter Ackroyd - Chatterton - tot prin Cotidianul, este interesant dar nu ce mi-as fi dorit, l-am citit pentru că l-am început, este o chestie cu nişte manuscrise ale lui Chatterton şi un tablou şi cu George Meredith - inedit, asta mi-a plăcut, restul nu m-a dat pe spate. Ce am găsit eu incomod a fost o mare de personaje în care m-am cam pierdut degeaba mi s-a părut mai degrabă că vrea sa fie un proiect ambiţios decît o carte fascinantă despre o chestie literaro istorică.

Acuma citesc Zadie Smith - Dinţi albi şi bucăţi din Jurnal de scriitor - Dostoievschi*, dar vreau să mă las de chestiile astea curăţele şi să încep o serie de lecturi de cărţi de horor, aşa mi s-a pus acuma un drag de dark side, încep cu  C. J. Sansom - o serie cu crime de gruază cu tentă istorică!

Dacă poate cineva să-mi recomande orice carte care să fie cu omor şi/sau cu sperietură, am urechile deschise, mulţumesc. Deci intru în faza gotică.

* Jurnal de scriitor este ţeapă, pentru că sînt de fapt scrierile lu nenea apărute în ziare reviste şi gazeta sporturilor, nu este de genul m-am trezit mi-am dus oliţa afară m-am certat cu orînduirea. Deşi este interesant, eu sînt dezamăgită. Şi nebună, cum am stabilit.

** Am citit un articol interesant despre literatura tînără, în Observatorul Cultural, merită lectura, măcar ca punct de vedere.

Duminică au curs fluvii de lacrimi din ochii mei de la un moment dat mă întrebam pînă cînd o să mai tot plîng! Plînsesem sîmbătă la Son of Rambow, la Indiana Jones şi precum şi la un documentar despre Uindouz Vista.

Am privit închiderea Olimpiadei - la care nu m-am uitat nici o secundă pînă în ziua încheierii, aşa de pasionată am fost, dar ce emoţii m-au cuprins atunci pe moment, de parcă toate echipele ţărilor lumii îmi transmiteau gîndul lor înflăcărat ca flacăra care ardea şi s-a stins şi ce-am mai plîns cînd s-a stins inimile mele băteau la orizont cu celelalte inimi ale popoarelor! De la început pînă aproape de sfîrşit am urmărit ceremonia aia am tot oftat pînă m-am plictisit de-atîtea bocete şi am schimbat singură canalul de jenă pur şi simplu.

Cel mai de jos de-a dreptul penibil a fost cînd m-a lovit că l-am văzut pe DeividBecăm aruncînd cu o minge într-un chinez care s-a zbătut şi a prins-o. Plus că nu ştiu de ce am vibrat cu naţiunea britanică adunată în nu ştiu ce piaţă care va organiza Jocurile peste patru ani, de ce mi s-a părut mie atît de înălţător că or sa fie ei după şaiseci şi ceva de ani “gazde”.  De parcă urma să fie tata preşedintele Comitetului, să-i dea lui steagul să-l fîlfîie în mijlocul Stadionului Emil Alex andrescu, care în paranteză fie spus, are de cîţiva ani nocturnă, poate în 3008 Iaşiul va fi un mare organizator de competiţii sportive fără frontiere.

Cel mai potrivit mi s-a părut să lăcrimez cînd am văzut pe copiii ăia micuţi, nici nu ştiu dacă aveau trei ani, îmbrăcaţi în rochiţe vesele cu mîinile în sus, atîta au mai dat din mîini că mi s-a părut că le-au amorţit mă gîndeam uite sărăcuţii de ei, de unde mai au energie să stea în aer cu ele?, că eu cred că măcar un pic le îndoiam în locul lor dacă aş fi fost, dar ei erau cu adrenalina probabil şi nici nu simţeau, însă m-a impresionat am numărat au fluturat cam un sfert de oră! Copii ăia vor fi buni la inele şi cal cu mînere. 

După aceea m-am simţit foarte bine. Aş vrea să ştiu ce înseamnă asta.

Aş dori să ştiu dacă bateria de la pleier se consumă mai repede în cazul în care dai mai tare mai încet sonorul sau dacă schimbi melodiile repede.

Aş vrea să ştiu “cu ce iese pata de pastă de pics de pe muşama” şi ce implică “privirea bărbatului”. Cum.

Ca să nu treacă nici ziua de astăzi neîndosariată şi pentru că a fost o zi bună, merită consemnată (aproape) idilic, stau cocoţată (am scris cocoşată) într-un hamac şi visez la cai verzi pe pereţi. Hamacul este imaginar, bineînţeles, caii şi pereţii sînt pe bune.

Nu ştiu dacă am scris vreodată despre maşina care vinde îngheţată aici la noi, este o dubiţă cu difuzor aducător de dezacorduri de bîlci, pe soare sau pe ploaie, mie îmi place pînă la depresie, mai ales seara, în liniştea patriarhală matriarhală arhală de aici, spiritul meu se îndoaie cînd aude, copiii mahalalei dau buzna în jurul ei ca Pavlov, sau cîinele-su, mă rog. Mulţi dintre ei n-au nici o leţcaie, că de unde? Dar iau pe datorie, dau fuga în casă cu îngheţata în mînă şi îi pun pe părinţi în faţa faptei împlinite. Ce nu-mi place mie este că zgomotul seamănă foarte bine cu melodia pe care o am la mobil şi alerg disperată să găsesc lighioana care dispare taman atunci şi dă-i şi sapă.

A fost soare şi frumos, eu am stat acasă, am preferat să nu mă mişc prea mult, am fumat ca turca, am băut trei cafele şi două pahare de vin, apoi m-am culcat m-am trezit şi m-am apucat să citesc. Mi s-a făcut foame m-am dus să-mi servesc ceva, dar nu era nimic, între timp am dat drumul la televizor unde era un reportaj cu un tip care pleacă printr-o pădure amazoniană şi se hrăneşte cu gîndaci şi şerpi, mi-a trecut şi cheful de hrană, mi s-au închis ochii şi am mai aţipit, m-am trezit şi am citit, mai am puţin şi ar trebui să mă pensionez.

Uichendul ăsta mi-am propus să desenez copiez nişte schiţe dintr-un album pe care-l am, dar gîndul mă-nfioară, mi se pare de-o tristeţe fără seamăn, cred că n-am conformaţie intelectuală, deşi creion aş avea, dar pff mă plictiseşte numai ideia.

Am uitat să spun că sînt sub influenţa unor pastiluţe anestetetice delicioaase care mă aduc în starea în care mă aflu, dacă mai continui aşa, o să încep să scriu despre muzica (emi)sferelor.

Mintea. Da, deci am un furuncul! Şi îl cheamă Lola! Mă oboseşte mă enervează mă doare şi este ceva infect.

Lola a apărut din neant şi a fost trimisă la plimbare într-o pereche de blugi strîmţi, frecată cu peria de sîrmă şi detergent de rufe du-te pleacă nu şi nu, ea s-a răzbunat a crescut a înflorit pasional ca într-o telenovelă proastă şi interminabilă, eu nimic, ea hai că mă fac mare, să vezi ce glumă bună.

Pînă m-am panicat, azi sînt panicată! Nu vreau la doctor, nu vreau pastile, nu am făină de in, nu am ceară curată, nu am şprei de gîndaci. Îmi aduc aminte - şi cred că de acolo mi se trage, că am văzut Mumia şi erau gîndacii ăia imenşi în catralioane, care i s-au băgat pe sub piele unuia am zis maaamă cum tre să fie să vezi pocitania movilită sub cutanat, aşa mă simt eu, cu un scorpion plimbîndu-se agale pe sub ţesuturile mele crescute cu drag pînă acuma.

Nu o să mai vorbesc de rău pe nimeni cu furuncule, o să mănînc la ore ficse ceai detocsifiant, mă fac cuminte, harnică, bună, conştiincioasă, numai să scap, mi-e o frică de nu se poate, mă uit din cinci în cinci minute cu oglinda măritoare şi parcă are cap şi se rînjeşte la mine în bătaie de joc, o văd o aud, nu delirez!

Dacă mor din cauza lu Lola, pe cuvîntul meu că mă întorc şi o să fie vai şi amar de zilele furunculelor din lume!

Scuze Lolelor finuţe fără aspect furunculos.

Peste pod de biroul meu, pe malul însorit al rîului cristalin în care se varsă canalizările noastre şi ale vecinilor noştri, un om are o casă. Un om aproape normal, venit hăthăt tocmai din est de pe lîngă meleagurile mele natale, unde urbanizarea este încă în faza sălbatică, după cum este şi în ţărişoara noastră dragă. Adică ai bucata de pămînt, ea este cu o casă, iar dacă ţie într-o noapte îţi vine o inspiraţie, te trezeşti, o pictezi roză, îi pui termopane albastre, îi faci un balconaş sus şi, dacă ai valoare îi plasezi doi lei de ipsos la poartă pe care îi vopseşti auriu, să fie mai fioroşi.

Aici Primăria nu îţi dă voie să modifici faţada standard a casei (care, între noi fie vorba, nu e chiar cea mai veselă dintre faţade) trebuie să obţii aprobare ca s-o extinzi, n-ai voie să depăşeşti etaje şi tot aşa mai departe, complicat şi, pentru unii întreprinzători, de neînţeles.

Într-o dimineaţă vine domnul în birou la noi, zice vreau să vorbesc cu un arhitect, cel mai mare arhitect de aici, cel mai bun pe care-l aveţ, vă rog din suflet. Iese Geisăn zice eu sînt cel mai mare cel mai valoros vă stau la dispoziţie prezentaţi-mi aspectul! Omul scoate o foaie Apatru împăturită în patru o netezeşte apăsat cu mîna ca să vedem o casă din cariocă, o casă ca în desenele noastre de grădiniţă, cere un pix şi începe să mai deseneze o alta, lipită de aia veche! Uite, io asta vreau, am familie mare, tre să mai fac una aici ( bate cu degetul pe hîrtie noua creaţie) şi una în spate dar nu se vede în desen, o să se vadă pe teren ( arată cu degetul spre rîu)! Mata, domnu arhitect să faceţ desenul, da? Nu. Păi de ce, ce v-am făcut? Să vedeţi, nu aveţi voie căci Planul de urbanism P2467786565 pe 1998 Septembrie 15 aprobat de Comisia pentru implementarea îmbunătăţirii layoutului oraşului prevede că nu aveţi voie anexe de acest gen, înţelegeţi? Nu, dar eu am bani, vă dau bani, ce e aşa greu, o schiţă nu e mare lucru, haideţ domnu arhitect. Nu şi nu. Mbiiine, vă mai gîndiţ, eu mai vin şi mîine.

A venit şi mîine, băga capul pe uşă, arhitectul ăla rău e aici? Da. S-a mai gîndit? Da. Şi? Tot nu. Mai vin şi mîine! Pînă s-a supărat şi a zis că nu mai vine, fack legile, fack arhitecţii cu aere, fack tot! S-a apucat el cu băieţii lui a făcut casa chiar ca în desenul de pe foicică, plus în spate care nu se vedea, dar acum se vedea.

La cîteva săptămîni zăresc maşina Primăriei parcată frumos în faţa casei, n-am auzit ce discutau, dar tipul era foarte agitat, lovea cu palmele de ziduri de pantalonii lui şi de cap, pe ziduri pe cap şi tot aşa. Primăria s-a retras debusolată. Peste vreo două zile şi-a trimis inginerii, el iar s-a enervat, a luat un furtun şi a început să ude casa pe ploaie, pur şi simplu o spăla. Familia lui era în curte, toată cu mîinile în şolduri îl privea respectuos în tăcere tăticu era nervos, ca şi inginerii, care după o vreme s-au urcat în maşină şi au plecat. Gospodarii au intrat în casă.

După cum evoluează lucrurile, aş pronostica data viitoare că marele artizan se va lega cu funii groase de pereţi şi nu va ceda nici un milimetru îşi pune copchiii pe acoperiş pe nevastă-sa la poartă cu un făcăleţ şi lasă dacă mai intră careva. Abia aştept!

Astăzi, dragii mei, vă voi vorbi. Unii dintre dumneavoastră m-aţi întrebat de egzemplu “cum se fac bombiţe cu fum”, sau ” cum arată bagajul de mînă”, sau chiar dacă am magazin, dar nu asta m-a impresionat, cît întrebarea “efecte alimente fructele de livadă la digestie “, eu mă bucur că mi s-a cerut părerea într-o chestiune atît de importantă şi îmi permite astfel să ţin o mică prelegere lipsită de false pudori. Păi depinde.

Cînd privirea mi se rătăceşte prin zare şi nu o mai găsesc, mă gîndesc cu drag la copilăria mea petrecută la cîte una din “ţările” mele, dar mă voi referi la aspectul alimentar acum. Ştim cu totii că laptele de capră vacă bivoliţă este foarte sănătos, mai ales că are un aport ridicat de grăsimi, nucile verzi, strugurii acri şi perjele dulci, iar în micuţa cămăruţă de lemn din fundul grădinii cu un fel de lădiţă acoperită cu muşama şi cu un colac în centru prin care veneau muşte, pe pereţi erau tot felul de tăieturi din scînteia magazin istoric almanahul zootehnistului meloman cu care mă delectam în ore de restrişte.

Pentru că în acele vremuri fericite alimentele chiar făceau ce spuneau.

Astăzi legumele şi fructele sînt clonate, laptele se obţine din mulgerea soiei şi apa vine din butoaie de plastic, deci nu au nici un (d)efect asupra liniştei noastre interioare, poţi mînca de dimineaţa pînă seara porumb cu zmeură cu lapte şi vei vedea că nici nu clipeşti, nu simţi nici un spasm ori chiorăială, nu, este ca şi cum ai fi mîncat caş cu mămăligă. În ziua de azi nu mai există nici un risc de cramponare, pentru că alimentele nu mai au nimic în ele, sînt un fel de materie indefinibilă cu aromă de, care ne umple stomacul pur şi simplu! Şi cercetătorii ştiu acest lucru, dovadă că bifidus activicus şi vitaminele se vînd ca pîinea caldă şi sînt furnizate în magazine în cantităţi imense în variante infinite!

Sper că am răspuns clar ca mierea nezaharisită, care să ştiţi că, dacă nu se zahariseşte, este făcută în China.

Vremea este de neiertat, plouă de îţi vine să stai numai într-un pub cu alcolul în mînă, să refuzi să te muţi de pe scaunul de bar cu vedere centrală la canalul de ştiri, să îţi aduci aminte de toate necazurile şi să încerci să le bei pînă nu mai rămîne nimic. Cu greu mă abţin să nu mă avînt într-unul, am aflat o chestie foarte interesantă.

Este - pe o stradă pe malul rîului care traversează partea turistică a Dablinului şi pe care trec eu cu autobuzul în fiecare zi, un lanţ de bodegi în faţa cărora eu văd oameni la ora 8 jumate cînd mă îndrept cu drag spre birou. Lucru care m-a mirat foarte tare, de obicei alcoalele devin accesibile undeva în jurul orei unsprezece, spun asta din experienţă avînd într-o zi o sete la ora zece şi erau toate acoperite cu un văl negru de decenţă (”hai totuşi să nu fim chiar atît de beţivani”). Radarul meu a început să piuie imediat cum am văzut muritorii fumînd în faţa crîşmei, ia uite acolo se serveşte şi eu nu ştiam! Cu prima ocazie am întrebat care este politica acestor localuri pe chei şi am fost lămurită.

Din vremuri străvechi veneau marinari în port (care acum s-a mutat un pic mai spre mare) şi neavînd unde să-şi potolească focul gîtului, existau aceste minunate colţişoare deschise la orice oră din zi şi din noapte, tradiţie păstrată pe chei cu acordul Primăriei şi indulgenţa puritanilor, pentru oricine are chef timp şi bani, să se ducă să stea. Mai mult, există persoane care o dată, de două, de trei ori pe an, îşi consacră din timpul lor preţios de oameni onorabili şi îşi petrec zile de neagră beţie, stînd într-un astfel de stabiliment bînd fără întrerupere, dormind pe jos chiar la faţa locului, trezindu-se şi luînd-o iarăşi de la capăt, pînă li se termină permisia, dupa care devin iarăşi cetăţeni normali cu scaun hm la cap.

Co… vorbitorului meu i se părea de-a dreptul jalnic să stai să bei de unul singur zile în şir, pe de altă parte o lua ca o cutumă şi nu se amesteca în discuţii cu tentă egzistenţialistă mie mi se pare acum de-a dreptul înţelept, decît să tun să fulger să-mi mănînc şerveţelele de nervi şi splin, nu mai bine mă duc într-un pub, îmi administrez licoarea şi mă întorc peste trei zile cu ochii injectaţi radiind de fericire, mă iau de toată lumea hai, facem pariu că nici azi nu răsare soarele?

Ce mă enervează unele firme mari şi angajaţii lor! De două zile-ncoace iarba nu-mi mai place, am fost să mă vîntur într-o pauză, la pas, pe coclauri, cam la vreo jumate de oră de la biroul meu, nu mai fusesem în zona respectivă niciodată, dar auzisem că e mişto, deci am pîndit cînd nu picura de sus şi am evadat.

Am mers ce-am mers, am ajuns pe un deal, cum mă uitam eu aşa am văzut clădiri faine am zis ia hai să vedem ce-i acolo, erau birourile lui Oraacle… ia te uită!

Poză:

Cu pază la poartă, cu maşinuţe frumoase, cu costume, cu caserole, fiind pauză lumea mergea cu senvişul la promenadă, le-au făcut aleie! Poză!

Ei şi ca să nu se plictisească în timp ce discută despre munca lor de birou chinuită unde sînt cred foarte prost plătiţi, mai aruncă un ochi la zare, ce putea să se vadă, iaca ceva pe măsura firmei care îi ţine şi la care vin cu greu în fiecare zi. Poză!

După ce m-am uimit, m-a apucat brusc un val de invidie şi am luat-o la sănătoasa înainte să intru în primul birou să mă milogesc să mă primească şi pe mine să dau cu mătura să şterg gardurile, foarte nervoasă pe viaţă am devenit dintr-odată. Am ajuns la mine, unde m-am umplut de stupoare, păi eu văd parcarea, un pod sub care stau nişte raţe maro şi două lebede răpănoase, nişte case şi atîta poză.

.

Nu este dreptate pe lumea asta, nu este, îi urăsc pe corporalişti, să ne pună fototapet să ne pună şi nouă băncuţe, ecusoane, soare, mare, sînt foarte ofilită şi uichendul ăsta se anunţă ploi.

Aici scrie Suzi! is proudly powered by WordPress and designed by XiAP Design Studio (modified Pyxis theme). Other plugins: Audio Player Wordpress plugin, Subscribe To Comments, Seesmic, Search Everything.